Au început lucrările de consolidare și modernizare la Colegiul Național Mihai Eminescu

Au început lucrările de consolidare și modernizare la Colegiul Național Mihai Eminescu
Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Publicat: 18/07/2022, 21:19
Actualizat: 18/07/2022, 21:21

Unul dintre cele mai renumite licee din București a intrat în reparații capitale. Urmare a unei investiții de peste 35 de milioane de lei, derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” va deveni una dintre cele mai sigure și moderne unități de învățământ de stat din București.

În urmă cu doi ani, clădirea liceului a fost expertizată din punct de vedere seismic și încadrată în clasa de risc RS 2. Mai mult, liceul nu avea nici autorizație de securitate la incendiu, deficiențe care, cumulate, puneau în pericol viața elevilor și a cadrelor didactice. Acesta a fost, de altfel, și principalul motiv pentru care Primăria Sectorului 4 a hotărât relocarea de îndată a elevilor în clădiri sigure.

Astfel, clasele Colegiului ”Mihai Eminescu” au fost mutate atât la Școala Gimnazială ”Ienăchiță Văcărescu” (învățământ primar și gimnazial), cât și la Liceul Tehnologic de Metrologie ”Traian Vuia” (învățământ liceal). În tot acest timp, administrația locală a depus eforturi pentru găsirea surselor de finanțare a lucrărilor.

La momentul expertizării, liceul oferea o imagine dezolantă. Pereți crăpați, tavane fisurate, mobilier învechit, instalații sanitare distruse și neînlocuite de ani buni, toate acestea erau departe de cerințele și standardele unei școli moderne necesare anului 2022.

Acum, în urma lucrărilor complexe care au început deja, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” le va oferi copiilor un mediu educațional de excepție. Clădirea va fi consolidată, modernizată, autorizată din punct de vedere ISU, tocmai pentru ca elevii și cadrele didactice să aibă, în primul rând, condiții maxime de siguranță.

Totodată, sălile de curs, laboratoarele, biblioteca și spațiile administrative vor fi dotate corespunzător cu toate echipamentele necesare asigurării unui proces didactic de calitate.

De menționat faptul că, în ultimii 4 ani, Primăria Sectorului 4 a realizat lucrări de reabilitare, modernizare, consolidare și de obținere a autorizației de securitate la incediu, în 27 de unități de învățământ preșcolar, gimnazial, liceal, din totalul celor 57 aflate în administrare, ale căror imobile au fost aduse în condiții de bună folosință, de siguranță pentru toate persoanele din incinta acestora.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
”Doamne-Doamne e cu mine!” Maria Constantin a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision
×